48 de angajaţi ai Universităţii Tehnice din Moldova şi-au primit vineri, 15 aprilie, cheile de la noile apartamentele. Blocul locativ din strada Cuza Vodă din capitală a fost construit de către Agenţia municipală de Ipotecă Chişinău (AMIC), transmite Info-Prim Neo.
Directorul AMIC, Petru Pripa, a declarat că în blocul dat în exploatare sunt 104 apartamente, dintre care 48 pentru angajaţii UTM, iar restul sunt vândute pe piaţa imobiliară. Cele 48 de apartamente au fost oferite la preţ redus. Directorul AMIC a evitat să spună despre ce reducere este vorba, dar a menţionat că este una esenţială. Rabaturile au fost oferite ca rezultat al unei înţelegeri între firma de construcţie şi universitate, ultima oferind terenul pentru construcţie.
Petru Pripa a mai spus că, aproximativ într-un an, urmează să fie dat în exploatare al doilea bloc, în care vor obţine locuinţe alţi 80 de profesori de la UTM. Conform contractului, apartamentele sunt date în exploatare în varianta albă.
Rectorul UTM, Ion Bostan, a declarat că această clădire poate fi considerată o casă socială pentru că preţurile au oscilat de la 220 până la 484 de euro pentru un metru pătrat, în dependenţă de etaj. Cei care au primit astăzi locuinţe sunt majoritatea profesori care locuiesc în cămine. Acum aceştia au reuşit să-şi creeze condiţii de trai mai bune şi vor elibera locurile din cămin pentru studenţi.
Ion Bostan a menţionat că, pe lângă acest bloc, urmează să se mai construiască altele două, în care la primele două etaje va fi amplasată cantina universităţii, iar la un alt etaj vor fi deschise centre de creaţie pentru studenţii de la facultatea de arhitectură. Rectorul a subliniat că aceste trei etaje vor fi oferite Universităţii Tehnice din Moldova gratuit.
La înmânarea cheilor au participat şi premierul Vlad Filat, şi primarul capitalei, Dorin Chirtoacă. Ultimul le-a înmânat cheile noilor proprietari şi le-a oferit în dar câte o icoană.
Lectorul Lilia Popescu a spus că a reuşit să-şi cumpere apartamentul la un preţ bun. O altă proprietară, Rodica Hotescu, a menţionat că este mulţumită de posibilitatea de a achita în rate pentru locuinţă. Până în vară, oamenii speră să reuşească să se mute la casele lor.
Potrivit directorului AMIC, blocul din strada Cuza Vodă nu este prima colaborare între agenţie şi UTM. Cu un an în urmă, a mai fost ridicat un bloc cu 120 de apartamente, dintre care 60 au fost pentru profesorii de la UTM.