Proiectul legii privind societăţile pe acţiuni conţine prevederi coruptibile, CAPC

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea legislaţiei privind societăţile pe acţiuni conţine prevederi coruptibile, plus că nici nu a fost supus procesului de transparenţă decizională. Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) a expertizat proiectul şi îi propune autorului, deputatul Veaceslav Ioniţă, să prezinte mai multe argumente privind necesitatea aprobării acestei iniţiative.

Expertul Oleg Uţică a declarat, într-o conferinţă de presă la IPN, că iniţiativa legislativă este binevenită, deoarece are ca scop alinierea la Legea privind piaţa de capital. În acelaşi timp, documentul conţine aspecte nu prea bine reglementate şi admite suprapunerea procedurilor.

Potrivit expertului, proiectul de lege nu a fost consultat cu societatea civilă, nu are avizele unor ministere de resort şi nu a fost găsit nici avizul Guvernului, care ar fi trebuit să apară în cel mult o lună de la înregistrarea iniţiativei.

Oleg Uţică susţine că trebuie revăzute prevederile care ţin de convocarea acţionarilor doar în Republica Moldova, cu necesitatea prezenţei lor fizice. Expertul menţionează că unele întreprinderi din ţară au acţionari peste hotare şi ar fi imposibilă convocarea lor pe loc. Sugestia este să fie admise şi conferinţele online ale acţionarilor.

Expertul a mai spun că proiectul are şi reglementări care ar promova interesele de grup – documentul permite preluarea totală sau parţială a controlului asupra unor societăţi pe acţiuni mai mici de către cele mari.

Preşedintele CAPC, Galina Bostan, a menţionat în conferinţa de presă că proiectul de lege este unul important deoarece reglementează comportamentul mediului de afaceri. Totuşi, în cazul unui astfel de proiect, este absolut necesară o argumentare bună şi detaliată a efectelor sociale şi economice. CAPC îi sugerează autorului să revadă nota informativă a iniţiativei.

Expertiza CAPC este parte a proiectului „Expertiza coruptibilităţii proiectelor actelor normative şi legislative”, susţinut financiar de MATRA Rule of Law and Good Governance from Kingdom of the Netherlands.

  • galina bostan despre initiativa.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.