Protestatarii din PMAN vor picheta sediul unui post TV

Liderii Platformei DA au anunţat că vor picheta, a doua zi consecutiv, sediul postului de televiziune Publika TV. În cadrul conferinţei zilnice de presă, protestatarii au solicitat şi demisia Consiliului Coordonator al Audiovizualului, transmite IPN.

„Prin această acţiune de protest vom demonstra că noi suntem societatea civilă, cetăţenii acestei ţări. Suntem împotriva faptului că posturile de televiziune dezbină societatea, încearcă să impună opiniile unui cerc îngust de oameni care vor să ţină ţara în captivitate”, a declarat Inga Grigoriu, membră a Platformei DA.

Protestatarii au anunţat că pentru următoarele zile planifică pichetarea sediului Parlamentului ,pentru a le cere deputaţilor să se întrunească în şedinţă. „Pe preşedintele Timofti l-am trezit dimineaţa şi l-am chemat la lucru, acum urmează să-i chemăm la serviciu şi pe deputaţii Parlamentuluiˮ, a declarat unul din liderii Platformei DA, Andrei Năstase.

Liderii protestatarilor au anunţat că cer demisia Consiliului Coordonator al Audiovizualului pentru faptul că această instituţie ar continua să încurajeze „terorismul mediatic generat de trustul General Media Grupˮ.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.