Ministerul Culturii al Republicii Moldova şi Ministerul Culturii al Federaţiei Ruse au semnat un Protocol de colaborare cu privire la desfăşurarea Zilelor culturii Federaţiei Ruse în Moldova şi, respectiv, de organizare a Zilelor Republicii Moldova în Rusia, transmite Info-Prim Neo.
„De la sfârşitul anului 2008, în Moldova n-au avut loc Zile ale culturii ruse şi am considerat că cetăţenii noştri îşi doresc să fie organizate evenimente culturale cu participarea personalităţilor din Rusia”, a declarat, ambasadorul Federaţiei Ruse în Moldova, Valeri Kuzimin, în cadrul conferinţei de presă după ceremonia de semnare a protocolului.
Ministrul culturii, Boris Focşa, a informat că decizia de a semna un astfel de protocol a venit din partea Ministerului Culturii Federaţiei Ruse. „Iniţiativa a apărut anul trecut, când am fost la reuniunea miniştrilor culturii statelor CSI, deoarece există acordul de colaborare, dar nu s-a prea ţinut cont de acesta şi am constatat că ar fi benefic un schimb de artişti în cadrul Zilelor Culturii”, a spus Boris Focşa.
El a menţionat că în mai 2012 în Rusia vor avea loc Zilele Moldovei, pentru care va fi pregătit un program amplu de festivităţi.
De Zilele Culturii Federaţiei Ruse în Republica Moldova, în perioada 20-26 septembrie, se vor desfăşura manifestări artistice, culturale, mese rotunde, expoziţii la Chişinău, Tiraspol, Bălţi, Comrat, intrarea va fi liberă.