Radiodifuzorii, obligaţi să anunţe condiţiile în care vor oferi servicii concurenţilor electorali

Radiodifuzorii sunt obligaţi să prezinte Consiliului Coordonator al Audiovizualului, până pe 19 aprilie, condiţiile în care vor oferi spaţiu publicitar (inclusiv preţul/minut), dar şi alte servicii conexe concurenţilor electorali. Prevederea vine în contextual intrării în vigoare, la 14 aprilie anul curent, a modificărilor operate la Codul Electoral, transmite IPN.

Informaţia dată trebuie comunicată Consiliului Coordonator al Audiovizualului pe adresa: str. Vlaicu Pârcălab nr. 46, sau la adresa electronică: office@cca.md, sau la nr. de fax: 022 27 74 71 şi Comisiei Electorale Centrale, str. V. Alecsandri nr. 119 sau la adresa electronică: info@cec.md, sau la nr. de fax: 022 23 40 47.

Datele prezentate de radiodifuzori vor fi plasate pe pagina Comisiei Electorale Centrale  www.cec.md, la rubrica „Alegeri locale 2015”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.