RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 7 - 13 septembrie. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”
● LUNI, 7 septembrie
Parlamentul se întrunește săptămâna asta în prima ședință de după vacanță
Parlamentul se va întruni în ședință plenară pe parcursul săptămânii curente pentru a discuta și, eventual, vota mai multe proiecte de legi aprobate săptămâna trecută la Guvern. Declarații în acest sens au fost făcute de premierul Ion Chicu, după ședința conducerii de vârf a țării. Potrivit premierului, vor fi discutate amendamentele legislative legate de programul nou cu Fondul Monetar Internațional (FMI), modificarea bugetului de stat, dar și unele realocări ale mijloacelor financiare. Modificarea bugetului prevede suplimentarea bugetului pentru sistemul educației cu aproape 140 de milioane de lei, dintre care 105 milioane vor merge pentru salarii suplimentare pedagogilor care vor avea program extins de muncă. Restul sumei va merge pentru dotarea școlilor cu materiale de protecție antiepidemice. De asemenea, în modificarea bugetului de stat este inclusă și acordarea suportului unic bănesc pentru pensionarii și beneficiarii de alocații sociale care primesc sub trei mii de lei. Acestora li se va acorda 900 de lei.
● MARŢI, 8 septembrie
Tariful la gaz pentru consumatorii finali ar putea scădea cu 10%
În perioada celui de-al patrulea trimestru al anului 2020, tariful la gaz pentru consumatorii finali s-ar putea ieftini cu circa 10%, conform calculelor preliminare. Totodată, Moldovagaz nu va solicita creșterea prețului la gazele naturale la nivel de consumator final, susține șeful întreprinderii, Vadim Ceban. Potrivit lui Vadim Ceban, tariful ar putea scădea datorită scăderii prețului de achiziție pentru gaz până la 100-115 dolari pentru 100 de metri cubi. Astfel, în cel de-al patrulea trimestru al anului curent, tariful pentru o mie de metri cubi de gaz ar putea fi de 4079 de lei, în loc de 4420, cum este acum. În prezent, Moldova cumpără gaz cu un preț mediu de 145 de dolari pentru 1000 de metri cubi. Șeful de la Moldovagaz spune că întreprinderea a prelungit contractul cu Gazprom, formula de preț rămânând aceeași. Acum părțile sunt la etapa de negocieri a unui nou contract mai avantajos.
Șeful Moldovagaz: Gazoductul Iași-Ungheni este pentru Moldova un instrument de alternativă
Gazoductul Iași-Ungheni este pentru Republica Moldova un instrument de alternativă cu menirea de a asigura securitatea energetică a țării, așa ca aceasta să nu depindă doar de Est. Totodată, Moldovagaz nu planifică să cumpere gaz de la Transgaz, pentru că Gazprom-ul oferă condiții comerciale mai bune. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, în cadrul unei conferințe de presă. „Parvin deja anumite solicitări de cooperare din partea unor furnizori din România, lucru tot absolut firesc, noi vom acționa după reguli europene, dacă vorbim despre Modlovagaz sau structurile care vor fi create după reorganizarea companiei, noi vom activa după reguli europene. Evident, în primul rând, vom vedea care este aspectul economic de furnizare”, a adăugat Vadim Ceban. Potrivit lui, azi e mai convenabil de cumpărat gazul de la Gazprom, pentru că prețul final include costuri adiacente, inclusiv transportul până la hotar. „Dacă furnizorul aduce gazul la hotar, sau la punctul de intrare în sistem noi urmează să calculăm. Unde ruta de transport este mai convenabilă și prețul e mai convenabil”, a declarat Vadim Ceban. El a adăugat că Transgaz nu este văzut ca un concurent și în orice situație va conta prețul cât mai avantajos oferit.
● MIERCURI, 9 septembrie
Agricultorii vor putea accesa surse financiare pentru tehnică și echipament agricol, proiect
Agricultorii din Republica Moldova vor putea accesa surse financiare pentru a beneficia de tehnică și echipament agricol nou în cadrul proiectului „Modernizarea tehnicii și a echipamentului agricol”, implementat cu suportul Japoniei. Proiectul a fost examinat la ședința Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Comisia urmează să propună plenului Parlamentului ratificarea Acordului de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională, precum și a Acordului cu Guvernul Japoniei privind acordarea unui împrumut. Japonia va oferi un credit preferențial Republicii Moldova, în valoare de circa 18,65 de milioane dolari SUA, pentru susținerea fermierilor moldoveni. Creditul va fi utilizat pentru îmbunătățirea productivității agricole prin furnizarea tehnicii agricole și a echipamentului post-recoltare destinate întreprinderilor mici și mijlocii. Agricultorii vor putea accesa surse financiare pentru a beneficia de tehnică și echipament agricol la un preț redus, scutit de TVA la import, cu posibilitatea de achitare în rate și fără gaj.
Ion Perju: Nu poți să nu asiguri o activitate într-un sector care depinde de climă
„Sectorul agricol nu trebuie să depindă de situația climaterică sau de condițiile în care avem precipitații sau nu, avem zăpadă sau nu. Agricultura în fiecare an suferă într-o măsură oarecare de situațiile pe care le avem, sau că este vorba de secetă, sau că este vorba de inundații, de ploi abundente, de grindină, sunt mai multe efecte meteorologice pe care nu le putem controla. Trebuie să fim pregătiți de a înfrunta această situație în agricultură”. Declarația aparține ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju. Potrivit oficialului, o soluție a problemelor cu care se confruntă agricultorii de la an la an, ar fi asigurarea terenurilor și activității agricole, lucru care nu se întâmplă în Republica Moldova. „Sunt multe țări unde nu își mai pun întrebarea, dacă trebuie de asigurat. Eu știu că nu poți să nu asiguri o activitate într-un sector care depinde de climă. De aceea, asigurarea este un subiect care a fost discutat în permanență. Chiar și de la începutul istoriei de subvenționare, în Republica Moldova, întotdeauna s-a abordat aspectul cu privire la faptul că statul trebuie să compenseze primele de asigurare pentru ca agricultorii să fie motivați să sigure”, a adăugat ministrul.
Procurorul general: Primele rezultate ale anchetei privind jaful bancar vor fi vizibile la sfârșitul acestui an
Până la sfârșitul acestui an, Procuratura Generală va înainta învinuirile finale unor funcționari de rang înalt care au fost implicați în jaful bancar. Potrivit procurorului general, Alexandr Stoianoglo, este vorba despre foști funcționari care se aflau în funcții de conducere la Banca Națională a Moldovei, dar și alte categorii de angajați care au admis ca în sistemul bancar să se desfășoare scheme dubioase. Șeful PG susține că a luat în calcul rezultatele Comisiei de anchetă pentru investigarea jafului bancar, unde fostul premier Iurie Leancă, fostul guvernator BNM Dorin Drăguțanu, dar și foștii miniștri Andrian Candu și Anatol Arapu, au admis mai multe abateri. „În raport cu aceste persoane, dar și în raport cu membrii Comitetului Național de Stabilitate Financiară, Consiliului de supraveghere al BNM, anumite persoane din cadrul Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei ș.a., Procuratura Generală adună informații și investighează gradul de implicare a acestora”, a declarat Alexandr Stoianoglo în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.
Termoelectrica modernizează infrastructura de producere și livrare a energiei termice
Termoelectrica a lansat un amplu proces de modernizare a infrastructurii de producere și livrare a energiei termice pentru încălzire și apă caldă. Pe parcursul acestui an, întreprinderea desfășoară mai multe proiecte strategice de investiții, ce vor avea drept impact îmbunătățirea calității serviciilor prestate și eficientizarea operațională a companiei. Veaceslav Eni, director general al Termoelectrica S.A. precizează că în ultimii cinci ani echipa Termoelectrica a reușit să efectueze reparația capitală a circa 135 km de conducte termice. „Procesul de modernizare a infrastructurii Termoelectrica atrage beneficii directe asupra confortului și siguranței locuitorilor din municipiul Chișinău, prin reducerea semnificativă a deconectărilor cauzate de defecțiuni, micșorarea pierderilor și prin creșterea fiabilității sistemului de termoficare”, menționează Veaceslav Eni. În ansamblu, 11 tronsoane de conducte termice sunt reabilitate capital, cu o lungime totală de circa 5 km și alți circa 2,5 km de conducte termice intercartier. Lucrările de modernizare a rețelelor termice au fost finalizate pe străzile: Sarmisegetuza, Andrei Doga, Miron Costin etc. În proces de modernizare se află tronsoanele de rețele termice aflate pe străzile: Alba-Iulia, Meșterul Manole și Albișoara.
● JOI, 10 septembrie
Cum va avea loc Ziua Vinului în acest an
Cea de-a XIX-a ediție a Zilei Naționale a Vinului se va desfășura în acest an în zilele de 3 și 4 octombrie 2020, cu sloganul „Eu deVIN sărbătoare”. În acest an, ținând cont de contextul pandemic, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) sau pe străzile adiacente nu vor fi instalate standurile producătorilor vinicoli, care în anii trecuți adunau peste 100 de mii de oameni și mii de turiști străini. Potrivit unui comunicat de presă al Oficiului Viei și Vinului, evenimentul va avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, mai mult în mediul virtual, unde se va face o trecere în revistă a succeselor înregistrate în cei 19 ani și care a făcut ca această sărbătoarea să devină eveniment celebrat la nivel mondial. „Eu deVIN sărbătoare” este, de fapt, potrivit organizatorilor, un apel la solidaritate cu filiera vitivinicolă care s-a implicat de-a lungul vremii și a contribuit la dezvoltarea acestui domeniu. „Ediția a XIX-a a Zilei Naționale a Vinului este ocazia de a ne reaminti legendele noastre, de a sărbători succesele, de a cunoaște personalitățile din lumea vinului, de a-i premia pe cei mai buni, de a degusta împreună o diversitate mare de vinuri care poartă amprenta „terroir”-ului local și de a deveni ambasadori ai Vinului Moldovei”, se arată în comunicat.
Modificările la Legea bugetului, aprobate în prima lectură
Proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020 a fost aprobat de parlamentari în prima lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi, 10 septembrie. Pentru modificarea acestuia au votat majoritatea deputaților. Proiectul prevede diminuarea la venituri a bugetului de stat pentru anul 2020, cu 649,5 milioane de lei până la 37 201,5 milioane de lei, și la cheltuieli – cu 1 856,7 milioane de lei până la 53 200,9 milioane de lei. Respectiv, deficitul se diminuează cu 1 207, 2 milioane de lei: de la 17 206, 6 milioane de lei până la 15 999,4 milioane de lei, ceea ce constituie 7,8% din Produsul Intern Brut. Potrivit viceprim-ministrului, ministru al finanțelor, Serghei Pușcuța, printre factorii de bază care au determinat modificările operate sunt ajustarea indicatorilor bugetari reieșind din revizuirea prognozei principalilor indicatori macroeconomici, evoluția economiei naționale sub presiunea efectelor pandemiei COVID-19 și a calamităților naturale, dar și reducerea cheltuielilor pentru unele programe neprioritare. Tot aici se înscrie suportul suplimentar pentru agricultori prin rambursarea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA); ajustarea fondurilor Asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM) și Bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS), inclusiv pentru majorarea ajutorului unic pentru beneficiarii de pensii de la 700 la 900 de lei.
Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost modificat
Deputații au aprobat în primă lectură modificări la Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020. Atât veniturile, cât și cheltuielile totale ale BASS pentru 2020 se vor majora cu 232714,0 mii de lei – până la 24 572 113,4 mii de lei. Potrivit proiectului, se vor majora cheltuielile legate de protecția în caz de incapacitate temporară de muncă, reieșind din nivelul executării a acestor cheltuieli în perioada semestrului unu al anului și, totodată, din creșterea mărimii medii a indemnizației. Vor crește cheltuielile pentru protecția persoanelor în etate, inclusiv din motivul creșterii numărului de solicitanți ai reexaminării pensiilor pentru limita de vârstă pentru beneficiarii care au realizat un stagiu de cotizare de la zece ani etc.
Măsurile de susținere a cadrelor didactice și agricultorilor, aprobate în primă lectură
Proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative care prevede acordarea susținerii cadrelor didactice, producătorilor agricoli, altor categorii de angajați și angajatori, în condițiile efectelor economice ale COVID-19 și secetei a fost aprobat în lectură întâi de Parlament. Au fost votate modificările la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Acestea prevăd că pentru perioada primului semestru al anului de studii 2020-2021 nu se limitează volumul activității didactice desfășurate de cadrele didactice, inclusiv cu funcții de conducere. Prevederile vor viza peste 3 900 de cadre didactice din instituțiile de educație timpurie, învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar. Astfel, în cazul insuficienței de cadre, conducătorii instituțiilor de învățământ pot stabili cadrelor didactice un volum maxim de lucru de până la 1,5 norme didactice, iar pentru cadre didactice din învățământul artistic – până la 2 norme. Cadrele didactice cu funcții de conducere vor avea dreptul la până la 0,5 din norma didactică.
● VINERI, 11 septembrie
Angajații din Republica Moldova vor avea un Registru electronic
Conceptul Sistemului informațional automatizat „Registrul electronic al angajaților” a fost aprobat de către Guvern în ședința de joi, 10 septembrie. Prin acest sistem se vrea permiterea automatizării proceselor de evidență a persoanelor angajate în câmpul muncii. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Finanțelor, Tatiana Ivancichina, sistemul va asigura păstrarea istoricului aferent raporturilor de muncă și va facilita accesul la date în timp real, fapt ce va contribui la combaterea fenomenelor salariului „în plic” și a muncii nedeclarate. Utilizarea Sistemului informațional automatizat „Registrul electronic al angajaților” se propune să fie obligatorie începând cu 1 ianuarie 2021 pentru: Ministerul Finanțelor și instituțiile subordonate, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină. Din 1 iulie 2021 acesta va fi obligatoriu pentru toate autoritățile publice.
Transportatorii moldoveni vor putea utiliza autorizațiile pentru Rusia înainte de termen
Transportatorii moldoveni vor putea utiliza înainte de termenul stabilit cota de autorizații, care urma să fie eliberată din 1 octombrie 2020. Astfel, cele patru mii de autorizații, planificate pentru trimestrul IV a anului curent, vor putea fi folosite din luna septembrie. La o înțelegere în acest sens a ajuns Ministerul Economiei și Infrastructurii cu reprezentanții Ministerului Transporturilor din Federația Rusă. Potrivit înțelegerilor din cadrul ședinței Comisiei mixte moldo-ruse în domeniul transportului rutier internațional din 6 noiembrie 2019, în anul curent Republica Moldova urmează să utilizeze 16 mii de autorizații – opt mii în primul semestru și câte patru mii pentru ultimele două trimestre. Însă la sfârșitul lunii mai, cota de opt mii de autorizații în transportul de mărfuri acordată de Federația Rusă pentru prima jumătate a anului curent era deja epuizată, astfel transportatorii riscau să nu mai poată livra mărfurile pe piața rusă.
Competențe de supraveghere a sistemului financiar non-bancar, pentru BNM
Banca Națională va deține competențe de supraveghere a sistemului financiar non-bancar. Mai exact, BNM va licenția, autoriza, emite avizul pentru înregistrarea de stat, va reglementa și supraveghea activitatea asigurătorilor, reasigurătorilor și a intermediarilor în asigurări sau în reasigurări. De asemenea, a Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule din Republica Moldova, a asociațiilor de economii și împrumut, a birourilor istoriilor de credit și a organizațiilor de creditare nebancară. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege votat în lectură finală în Parlament. Competențele de supraveghere a sistemului financiar non-bancar vor preluate de BNM de la Comisia Națională a Pieței Financiare începând 1 iulie 2023. Perioada de tranziție este necesară pentru organizarea de către BNM a activității sale în condițiile supravegherii noilor sectoare. Autorul proiectului, care este Guvernul, menționează că prevederile respective derivă din necesitatea consolidării întregii piețe financiare, precum și pentru a preveni eventuale riscuri aferente sectorului financiar nebancar.
Rectificările la buget au fost votate. Opoziția: Modificări electorale
Parlamentul a adoptat în lectură finală, cu votul a 59 de deputați, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020. În urma dezbaterii în prima lectură, parlamentarii au înaintat peste 40 de amendamente care au obținut avizele Guvernului, însă în mare parte, cele propuse de opoziție, nu au fost acceptate. În consecință, au urmat critici dure în adresa guvernării, opoziția menționând că rectficările sunt „pur electorale”. Tot în ședința de astăzi, legislativul a adoptat modificări la Legea fondurilor Asigurării obligatorii de asistență medicală și la Bugetul asigurărilor sociale. Într-un birefing de presă, deputații din grupul Pro Moldova s-au declarat indignați că amendamentele lor nu au fost susținute. Mai exact, este vorba despre respingerea de dublare neîntârziată a salariilor pentru medici și lucrători medicali, chiar și în pofida faptului că bani în buget au fost identificați în acest sens.
● SÂMBĂTĂ, 12 septembrie
Moldovenii care muncesc în România, exceptați de la obținerea avizului de angajare
Cetățenii din Republica Moldova, care lucrează în România, cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de maximum nouă luni într-un an calendaristic, sunt exceptați de la obținerea avizului de angajare, transmite IPN. Inspectoratul General pentru Imigrări al României vine cu aceste precizări în contextul unor modificări legislative. Acestea vizează și Ucraina, și Republica Serbia. Cetățenii acestor trei state, care doresc să lucreze, în condițiile noilor prevederi, pot solicita viza de lungă ședere pentru angajare în muncă fără a fi necesară prezentarea copiei avizului de angajare.