Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, după procesarea electronică a circa 95,03% din procesele verbale ale birourilor electorale, PSRM a obţinut 21,14% din voturi, PLDM – 19,65%, PCRM – 17,88%, PDM – 15,76% şi PL – 9,46%. Conform algoritmului de calculare a numărului de mandate, în acest moment PSRM ar obţine 25 de mandate în viitorul Parlament, PLDM – 23, PCRM – 21, PDM – 19 şi PL – 13, transmite IPN.
În total, la 30 noiembrie au votat 55,86% din moldovenii cu drept de vot. CEC are la dispoziţie 5 zile pentru a totaliza rezultatele alegerilor, după care le va trimite Curţii Constituţionale pentru validare.

