Persoanele care îşi vor măsura glicemia pe parcursul zilei de joi, 14 noiembrie, vor afla rezultatele pe loc, în 30 de secunde. De analize gratuite beneficiază toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent dacă au sau nu poliţă de asigurare medicală.
Solicitat de IPN, şeful Direcţiei sănătate din municipiul Chişinău, Mihai Moldovanu, a spus că cei care doresc să-şi verifice glicemia o pot face în toate centrele medicale din municipiu şi suburbii, în fostele policlinici, în centrele de diagnostic din sectoare şi în centrele de sănătate. Dacă cetăţenilor li se percep taxe pentru analize, aceştia sunt îndemnaţi să semnaleze cazurile la linia fierbinte de telefon a Direcţiei sănătate, la numărul (022) 22-80-24.
Testele pentru verificarea glicemiei vor putea fi făcute până la ora 13.00. Analiza glicemiei este efectuată în contextul Zilei Naţionale a Diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie.