România caută o soluţie pentru cetăţenii moldoveni cu vize Schengen

Premierul Vlad Filat a reiterat solicitarea către omologul său român, Victor Ponta, ca statul vecin să permită accesul şi şederea pe teritoriul său a cetăţenilor moldoveni deţinători de viză Schengen, fără a fi necesară viză naţională. Victor Ponta, venit în vizită oficială în Republica Moldova, i-a răspuns lui Vlad Filat că această posibilitate este analizată şi se încearcă identificarea unei soluţii, transmite Info-Prim Neo. „Ştim cum a procedat Bulgaria, Cipru şi Slovenia, avem deja pregătit un pachet de acte şi căutăm soluţia”, a declarat Victor Ponta. Premierii celor două ţări au discutat la întrevederea de astăzi, 17 iulie, şi despre construirea a două poduri peste râul Prut, care vor conecta reţeaua naţională de drumuri a Republicii Moldova la reţeaua europeană. „Ne dorim să fie construite cât mai multe poduri peste râul Prut, dar trebuie să le alegem pe cele prioritare. Cel care va fi construit în apropiere de satul Zagarancea, din raionul Ungheni, va scurta drumul până la Iaşi şi va face conexiunea cu reţeaua europeană de drumuri”, a precizat Vlad Filat. La rândul său, Victor Ponta a solicitat responsabililor de implementarea acestor proiecte să grăbească lucrurile. Alte subiecte abordate de cei noi oficiali au vizat cooperarea în domeniul protecţiei mediului, în domeniul educaţional, al justiţiei, al afacerilor interne, în special dintre poliţia de frontieră, care trebuie să asigure managementul integrat la frontieră.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.