Centrul Naţional al Romilor, în comun cu Amnesty International Moldova, au organizat un flash-mob în centrul capitalei, cerând autorităţilor să întreprindă măsuri de stopare a discriminării persoanelor de etnie romă. Participanţii la acţiune au înscenat barierele pe care le întâlnesc reprezentanţii acestei etnii când încearcă să se angajeze la muncă sau să beneficieze de servicii medicale, transmite IPN.
Preşedintele Centrului Naţional al Romilor, Nicolae Radiţa, a spus că 90% dintre romi sunt şomeri, iar copiii acestora nu merg la şcoală. „Problemele principale cu care ne confruntăm sunt la angajarea în câmpul muncii, accesul la educaţie şi servicii medicale”, a spus Nicolae Radiţa.
Unul dintre tinerii care au participat la flash-mob, Roman Cibotaru, a spus că a fost discriminat când era mic din cauza prejudecăţilor care există în societate. Profesoară din clasele primare prefera să-l delimiteze de restul copiilor prin diferite acţiuni. Tânărul a mai spus că astăzi are un loc de muncă şi este tratat bine de către colegi, dar mulţi romi din ţară sunt în continuare supuşi discriminării.
Director executiv al organizaţiei Amnesty International Moldova, Cristina Pereteatcu, a subliniat că prin acest flash-mob se atrage atenţia asupra faptului că romii sunt şi ei oameni şi că trebuie ajutaţi.
Pe 8 aprilie este marcată Ziua Internaţională a Romilor. Potrivit Centrului Naţional al Romilor, în Moldova sunt peste 150 de mii de romi.
