Sătenii din Vorniceni au pichetat repetat Parlamentul cerând eliberarea primarului lor

Fracţiunea parlamentară a Alianţei Moldova Noastră (AMN) şi sătenii din Vorniceni, raionul Străşeni, au pichetat joi, 30 octombrie, repetat sediul Parlamentului, cerând eliberarea de sub arest a primarului de Vorniceni, Gheorghe Ionel. „Primarul de Vorniceni încurcă zdravăn comuniştilor, fiindcă este o persoană cu o verticalitate puternică”, a declarat Veaceslav Untilă, prim-vicepreşedinte a AMN. Gheorghe Ionel a fost arestat pentru trafic de fiinţe umane, care mai apoi, peste jumătate de an, să fie eliberat şi recunoscut nevinovat. Ulterior, a fost arestat din nou sub pretextul de abuz de serviciu. „Comuniştii nu s-au obişnuit cu gândul că au pierdut, azi deţinând puterea în doar 11 raioane din 33”, a menţionat parlamentarul. Preşedintele raionului Străşeni, Nicolae Robu, a subliniat că a fost pus în aplicare un scenariu testat pentru reprimarea celor care nu sunt alături de comunişti şi care nu trec sub tăcere abuzurile lor. “Gheorghe Ionel s-a opus nu numai activiştilor locali ai PCRM, el s-a opus, de fapt, politicii guvernului şi a pledat pentru apărarea consătenilor. Iar aşa ceva nu se iartă.”, adăugat preşedintele raionului. Nu este singurul caz când aleşilor locali din AMN le sunt intentate dosare penale cu noţiunea de abuz de serviciu, a spus parlamentarul Gheorghe Susarenco. „Republica Moldova devine din ce în ce mai mult un stat poliţienesc în care guvernează un general de tip sovietic cu numele Vladimir Voronin”, a declarat deputatul. Un grup de locuitori ai satului Vorniceni, au protestat şi joia trecută, 23 octombrie, în faţa Parlamentului, cerând eliberarea din arest a primarului Gheorghe Ionel. Sătenii susţin că dosarul primarului din partea AMN, bănuit de corupţie, a fost fabricat la comandă, iar anchetarea lui în stare de arest este ilegală. Primarul a fost arestat la 3 septembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.