Satul Mereni va avea monument
În satul Mereni, raionul Anenii Noi, va fi edificată o compoziţie monumentală „Mereni – 1475”. Iniţiativa comunităţii locale a fost susţinută printr-o decizie a Guvernului, transmite Info-Prim Neo.
Satul Mereni a fost menţionat pentru prima dată în documente în anul 1475, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Potrivit unei legende, primii locuitori au descoperit aici o livadă de meri, de la care a provenit şi denumirea satului.
Autorul compoziţiei monumentale este artistul plastic Ioan Grecu. Compoziţia are două elemente de bază. Elementul central exprimă ideea începutului satului în formă de trei arbori stilizaţi, care izvorăsc din pământ şi se înalţă spre cer. Cel de-al doilea element este o piatră cu inscripţia „Mereni – 1475”.
Cheltuielile pentru proiectarea, executarea şi instalarea monumentului vor fi asigurate din donaţii şi sponsorizări ale comunităţii şi agenţilor economici din localitate.