Scafandrierii au scos la mal cadavrele unei femeie şi unui bărbat
Cadavrele unei femei şi unui bărbat au fost scoase la mal de scafandri. Ambele cazuri au avut loc pe 29 mai, unul la Bălţi şi altul în raionul Glodeni, a declarat pentru Info-Prim Neo ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcanu.
Corpul neînsufleţit al femeii a fost scos din lacul „Orăşenesc” din Bălţi. Cadavrul a fost observat şi extras de către scafandrierii Staţiei de salvare pe apă numărul 2. Femeia, care deocamdată nu a fost identificată, are în jur de 50-55 de ani.
Ceva mai târziu, într-un iaz din apropierea satului Iabloana, raionul Glodeni, s-a înecat un bărbat de 73 de ani. Bătrânul care este din satul vecin a venit să-şi prelucreze pământul. El a mers să ia apă din lac, dar a căzut în apă. Potrivit datelor preliminare, acesta ar fi suferit un atac de cord.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează cetăţenii să fie mai prudenţi când merg la scăldat, să evite scufundările în locuri necunoscute, iar cei care nu pot înota să nu intre în apă la adâncime.
