Scandal între locatarii unui bloc de la Poşta Veche şi o firmă de construcţie

Locatarii unui bloc de pe Calea Orheiului, cartierul Poşta-Veche, avertizează că vor demola construcţiile care urmează să fie ridicate lângă casa lor. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că firma care realizează lucrările a montat pilonii gardului de protecţie la 6 metri de la blocul lor, deşi legea prevede o distanţă minimă de 30 de metri. În perimetru urmează să fie construite 3 blocuri cu cel puţin 9 etaje, transmite Info-Prim Neo. „Nu putem să ne găsim liniştea când ştim că blocul nostru poate să se ducă sub ruini”, a spus miercuri, 24 februarie, la o şedinţă a locatarilor liderul acestora, Grigore Doroş. Bărbatul a spus că va expedia Primăriei, Procuraturii Generale şi Centrului Anticorupţie o scrisoare prin care locatarii vor cere verificarea repetată a autorizaţiilor de construcţie eliberate de municipalitate şi de Ministerul Mediului. „Dacă nu se vor lua măsuri vom fi nevoiţi să ne adresăm la CEDO”, a spus Grigore Doroş. Elena Boţoroga, una dinte locatarii nemulţumiţi, spune că firma de construcţie intenţionează să taie peste 100 de copaci. „Casa este construită în 1987, tot în acel an au fost amenajate poieniţa şi parcul din spatele blocului, unde puteai să respiri aer curat şi să te bucuri de natură, iar acum această firmă vine şi defrişează copacii fără milă”, s-a plâns femeia. La şedinţă a participat şi Oleg Onofrei, şeful şantierului, care a negat acuzaţiile la adresa firmei de construcţie. „Toate lucrările se fac conform proiectului şi nu este nicio abatere”, a spus acesta. Locatarii au solicitat să se întâlnească cu directorul firmei, întrevederea fiind programată pentru joi, 25 februarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.