Scrisoare de adio: Vă rugăm să ne îngropaţi împreună pentru că ne iubim

„Vă rugăm să ne îngropaţi împreună pentru că ne iubim. Ne vom întâlni în ceruri, dacă nu pe pământ”. Acestea sunt cuvintele de adio pe care le-au lăsat doi îndrăgostiţi înainte să înghită fiecare un pumn de pastile. Fata, care avea doar 14 ani, a murit, iar iubitul ei, de 21 de ani, este internat la reanimare. Tragedia s-a produs în satul Stolniceni, raionul Ungheni. Contactat de Info-Prim Neo, comisarul raionului Ungheni, Iurie Deremov, a declarat că tinerii au fost găsiţi de către locuitorii satului, duminică, în jurul orei 11.30. Tânăra se afla în maşină, iar băiatul la câţiva metri depărtare. Lângă adolescentă a fost găsită o pastilă de culoare roz, o cutie goală de „Neurobex” şi o scrisoare de adio. Comisarul spune că tinerii nu erau din familii social-vulnerabile. Dimpotrivă. Tinerii le-au cerut părinţilor în scrisoarea de adio să nu-i certe şi să-i îngroape alături.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.