Scumpiri semnificative la serviciile prestate de ANSP

Serviciile prestate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică și subdiviziunile sale se scumpesc semnificativ. Pentru unele analize, majorarea tarifelor este de câteva ori. Guvernul a aprobat în acest sens modificări la Lista tarifelor la serviciile contra cost din sfera sănătății publice prestate persoanelor fizice și juridice, transmite IPN.

„Proiectul prevede ajustarea tarifelor actuale și introducerea unor tarife noi necesare pentru extinderea și modernizarea serviciilor oferite de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică și subdiviziunile sale. Aceste sunt în sfera sănătății, dar nu sunt pentru servicii medicale pentru pacienți”, a declarat ministra sănătății, Ala Nemerenco.

Potrivit ei, este vorba despre diferite tipuri de analize pe care le efectuează serviciul de sănătate publică, iar o ajustare a tarifelor pentru ele nu a fost efectuată deja de mai bine de 10 ani. Asta în condițiile în care prețul la unele consumabile folosite la realizarea acestor investigații a crescut cu 1400%.

„De exemplu cercetarea lavajelor de pe suprafețe costa 12 lei. Practic nici nu există așa serviciu. Acum va costa 78 de lei. Prelevarea probelor de aer la parametrii chimici costa 14 lei, iar acum va costa 83 de lei. Nu este un preț foarte mare. Determinarea metalelor și indicilor chimici în sol, prin metoda fotoclorometrică și spectrul fotometric, presupune o analiză multiplă. Era la preț de doar 60 de lei, iar acum– va costa peste 200 de lei”, a spus ministra.

Ala Nemerenco precizează că deși majorarea prețurilor este considerabilă, ea nu va ava un impact asupra populației. „Ei detectează salmonela, stafilococul etc. Fac analize ale aerului, apei, verifică dacă conțin metale grele etc. Este doar pentru a proteja sănătatea populației”, a mai spus ministra sănătății.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.