Se dă startul Сampionatului naţional de tenis
Sâmbătă, 4 septembrie, se dă startul campionatului Republicii Moldova la tenis, a anunţat vineri în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele Federaţiei Naţionale de Tenis, Igor Ţurcan. În acelaşi timp, Clubul de Tenis ,,Olimpia 2000” contestă împuternicirile Federaţiei pentru organizarea acestei competiţii, precum şi a oricăror altor acţiuni în domeniul tenisului, notează Info-Prim Neo.
Campionatul se va desfăşura la Şcoala sportivă specializată din strada Coca, la categoriile de vârstă 10, 12, 14 şi 16 ani, băieţi şi fete.
Potrivit lui Igor Ţurcan, tenisul, deşi este un gen de sport olimpic, nu se bucură de mare popularitate în Republica Moldova, fiind practicat cel mai mult în municipiul Chişinău şi ceva mai puţin în oraşele Bălţi, Soroca şi Tiraspol. Cu ajutorul sponsorilor şi al autorităţilor publice locale în anul viitor urmează să fie deschise 5 cluburi noi de tenis pe teritoriul ţării.
,,Din 2000 până în acest an Federaţia de Tenis nu a avut acreditare la Ministerul Sportului şi, practic, era unica probă olimpică neacreditată. La moment, avem o conlucrare intensă cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi suntem acreditaţi de minister”, a subliniat Igor Ţurcan.
Igor Ţurcan a fost ales preşedinte al Federaţiei Naţionale de Tenis la 29 mai anul curent. Este jucător amator de tenis. Mai mulţi ani a fost conducătorul câtorva firme de consulting.
Igor Ţurcan a declarat că nu cunoaşte nimic despre încheierea instanţei de judecată care a suspendat deciziile Conferinţei Federaţiei de Tenis din 29 mai, prin care au fost alese organele de conducere ale acesteia.
Potrivit lui, Federaţia a fost înregistrată la ministerul Justiţiei şi are acreditare de la ministerul Tineretului şi Sportului. ,,Eu nu am fost înştiinţat că ar exista vreun litigiu sau că cineva ar avea întrebări faţă de mine”, a răspuns Igor Ţurcan unei întrebări ale reporterului Info-Prim Neo.
Potrivit datelor de care dispune Agenţia, la 13 iulie, instanţa de judecată a suspendat executarea deciziilor Conferinţei Federaţiei de tenis din data de 29 mai 2010, prin care au fost alese organele de conducere ale Federaţiei. Declararea nulităţii procesului verbal al Conferinţei a fost solicitată de reprezentanţii Clubului de tenis „Olimpia 2000” pentru nerespectarea mai multor clauze ale statutului. Aceştia consideră că actuala conducere a Federaţiei nu are împuterniciri legale pentru orice gen de acţiuni care ţin de gestionarea situaţiei în domeniu.
