Şedinţă de Guvern la Nemţeni
Şedinţa Guvernului din 14 iulie se va desfăşura în localitatea Nemţeni din raionul Hânceşti, transmite Info-Prim Neo.
Premierul Vlad Filat a declarat în cadrul unui briefing de presă că la şedinţă se vor adopta mai multe decizii printre care crearea unei comisii care se va ocupa de lichidarea consecinţelor inundaţiilor. Aceasta va avea împuterniciri depline pentru a gestiona eficientă a acest proces. De asemenea, se va constitui o comisie mai largă în care vor participa şi reprezentanţi ai societăţii civile care vor monitoriza administrarea resurselor acumulate pentru ajutorarea sinistraţilor.
Modificarea Codului fiscal şi a Legii bugetului pentru anul 2010 se va face pentru a asigura condiţii pentru agenţii economici şi instituţiile publice care vor fi implicate în construcţia sau reconstrucţia caselor distruse de ape.
,,Lucrările de proiectare sunt în toi şi vom face tot posibilul ca, până la venirea perioadei rece a anului, toţi cei care şi-au pierdut casele să poată fi asiguraţi cu locuinţe, iar mâine vom stabili o locaţie unde vor primi adăpost temporar circa 120 de familii”, a declarat Vlad Filat.
Întrebat la ce sumă se ridică pagubele materiale în urma inundaţiilor, premierul Vlad Filat a spus că în acest moment este greu de evaluat, dar pentru locuinţe sinistraţilor sunt necesare circa 400 de milioane de lei.
