Şedinţă de judecată amânată în cazul sediului PCRM

Curtea de Apel Chişinău a amânat şedinţa de judecată în cazul sediului PCRM din strada Armenească pentru data de 28 iulie. Solicitat de Info-Prim Neo, juristul PCRM, Sergiu Sârbu, a declarat că şedinţa s-a amânat pe motiv că a intervenit un nou participant la proces – Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Direcţiei Administrării Clădirilor Guvernului. „Dat fiind faptul că au fost depuse noi acte la dosar, s-a luat hotărârea ca şedinţa să fie amânată, pentru ca toate părţile să dispună de timp să ia act de noile dovezi prezentate”, a spus juristul. Anterior şeful Oficiului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, Sergiu Palihovici, a depus o sesizare la Procuratura municipală, prin care solicita investigarea legalităţii atribuirii Partidului Comuniştilor de către Consiliul municipal Chişinău, în martie 2006, a lotului de teren str. Armenească, cu suprafaţa de 0,247 ha. Potrivit lui Sergiu Palihovici, atribuirea terenului trebuia făcută exclusiv în bază de licitaţie publică. CMC s-a condus însă de prevederile legislaţiei privind asociaţiile obşteşti, sub incidenţa cărora nu cade PCRM.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.