Şeful adjunct al Gării Feroviare este suspectat de trafic de droguri

Şeful adjunct al Gării Feroviare, Grigore Lozanciuc, este suspectat de trafic de droguri. Despre aceasta a comunicat marţi, 16 septembrie, într-o conferinţă de presă şeful direcţiei antidrog din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Vladimir Ceban, transmite Info-Prim Neo. Potrivit oficialului de la interne, în momentul reţinerii suspectul avea două pacheţele de heroină, cu masa totală de aproximativ 5 grame. Bănuitul a declarat poliţiei că a procurat drogurile de la un locuitor al capitalei, reţinut şi el ulterior. În urma percheziţiei la domiciliul celui din urmă, au fost depistate 8 pacheţele de heroină, cu masa totală de 30 grame şi 200 de pastile ce conţin substanţa psihotropă „COPIN”. Pe numele ambelor suspecţi au fost iniţiate cauze penală. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 20 de ani. Conducerea Gării Feroviare nu a făcut deocamdată declaraţii cu privire la acest caz. „Nu putem spune nimic pentru că nu ştim sub ce acuzaţie a fost reţinut. Verificaţi la poliţie pentru că ea are detalii”, a declarat pentru Info-Prim Neo, şeful serviciului securitate economică din cadrul Gării Feroviare Chişinău, Profir Iuncu. Şeful direcţiei antidrog din cadrul MAI a informat în aceeaşi conferinţă de presă că în arestul poliţiei au ajuns alţi doi bărbaţi, ambii cu antecedente penale. Aceştia au fost prinşi în momentul în care vindeau 25 gr. de heroină, contra sumei de 2,5 mii dolari SUA. Identificarea traficanţilor a fost posibilă după ce poliţia a reţinut un consumator de droguri din Străşeni, care a predat heroina procurată anterior de la cei doi şi a oferit informaţii despre vânzători. La domiciliul temporar al liderului grupării, cetăţean străin, au fost depistate şi sechestrate circa 7 kg de heroină. Un bărbat, domiciliat în satul Zubreşti, raionul Străşeni, a fost reţinut de poliţiştii sub acuzaţia că a transportat din Spania şi Portugalia 500 grame de cocaină, în valoare de 65 mii euro. Drogurile au fost depistate în ţeava de eşapament al microbuzului de marcă Mercedes. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 4 la 6 ani. Potrivit lui Vladimir Ceban, în scuarul parcului din satul Mihăileni, raionul Râşcani, a fost reţinută o femeie de 44 ani care avea asupra sa două genţi cu masă vegetală uscată de culoare cafenie, asemănătoare cu paiele de mac. În urma percheziţiei, poliţia a depistat circa 10 kilograme de paie de mac. Potrivit forţelor de ordine, după prelucrare puteau fi extrase aproximativ 5 litri de opium acetilat. Actualmente pe piaţa neagră de desfacere a drogurilor această cantitate valorează 450 mii lei. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă închisoare de la 4 la 6 ani. De la începutul anului poliţia a înregistrat 1625 cazuri legate de narcomanie. Valoarea drogurilor sechestrate şi nimicite este de circa 300 mln lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.