Selecţionata Moldovei va avea un antrenor poate până la sfârşitul anului

Numele antrenorului selecţionatei Republicii Moldova nu va fi anunţat la „Gala Fotbalului Moldovenesc”, care va avea loc vineri, 9 decembrie. Declaraţia a fost făcută de Pavel Cebanu, preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), în cadrul unei conferinţe de presă. „Naţionala va avea un antrenor poate până la sfârşitul anului sau chiar până la primul meci din 2012” a declarat Cebanu. Contractul actualului selecţioner, Gabi Balint, expiră la sfârşitul acestei luni, iar tehnicianul român încă nu ştie dacă îşi va prelungi înţelegerea cu FMF. „Avem mai multe adresări din partea unor antrenori străini care vor să lucreze cu echipa Moldovei. Nu am negociat cu nimeni, atâta timp cât Balint are contract”, a mai declarat Cebanu. Pe 29 februarie 2012, Moldova va întâlni echipa Belarusului într-un meci amical, care cel mai probabil va avea loc în Turcia. În acelaşi timp, FMF negociază un meci de pregătire şi cu selecţionata Greciei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.