Sergiu Armaşu a fost demis şi înlocuit cu Serghei Diaconu

Şeful Poliţiei Rutiere, Sergiu Armaşu, a fost demis de către noul ministru al afacerilor interne, Dorin Recean. Purtătorul de cuvânt al MAI, Eugen Onică, a declarat pentru Info-Prim Neo, că ordinul de demitere a fost semnat astăzi, 7 august, transmite Info-Prim Neo. Astfel, noul şef al Poliţiei Rutiere este Serghei Diaconu, care a fost prezentat colectivului în cadrul unei şedinţe. Potrivit unui comunicat al MAI, Dorin Recean a menţionat că activitatea Serviciului Poliţiei Rutiere trebuie modificată. „Astăzi Poliţia Rutieră nu este asociată de către cetăţenii noştri cu instituţia ce asigură securitatea la trafic, iar corupţia este omniprezentă. Avem imaginea unui sistem, care poate doar să pedepsească formal şi neformal, avem decizii arbitrare în procesul de documentare a încălcărilor, avem semne rutiere şi semafoare capcană, avem oportunităţi artificial create pentru acte de corupţie. Suntem ferm convinşi că nu toţi poliţiştii rutieri sunt corupţi, respectiv, sistemul nu trebuie să piardă din eficienţă şi integritate, din cauza celor care nu respectă legea”, a subliniat Dorin Recean. Ministrul de Interne a adăugat că sistemul trebuie să încurajeze angajaţii oneşti, persoane care îşi îndeplinesc obligaţiile de serviciu, profesionişti care au prestaţie potrivită aşteptărilor societăţii. Anume aceşti oameni vor sta la baza curăţirii fundamentale a sistemului. „Vom implementa un sistem de siguranţă a circulaţiei rutiere pe măsura aşteptării cerinţelor cetăţenilor. Vom exclude acţiunile agenţilor de circulaţie, care provoacă doar incomodităţi participanţilor la trafic şi creează o imagine nefavorabilă instituţiei, prin aceasta creând deserviciu cetăţenilor”, a declarat ministrul. Sergiu Armaşu a fost numit în funcţia de şef al Poliţiei Rutiere în 2011.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.