Guvernul a aprobat modificări în Regulamentul-cadru privind organizarea activității mediatorilor comunitari, transmite IPN.
Serviciul a fost instituit în 2013. Scopul acestuia constă în promovarea unor relații interetnice armonioase în comunități, inclusiv prin susținerea integrării sociale a populației de etnie romă. În 2015 responsabilitatea finanțării serviciului de mediatori comunitari a fost transferată autorităților publice locale. Însă, în lipsa mijloacelor financiare, din cei 48 de mediatori comunitari necesari au activat doar nouă. Luând în considerație acest fapt, precum și importanța serviciului respectiv, Guvernul a decis acoperirea cheltuielilor pentru activitatea mediatorilor comunitari, prin transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat către bugetele locale.
Pentru implementarea proiectului e nevoie de 2239,6 mii lei.
