Serviciul Stare Civilă nu va mai elibera acte în regim de urgenţă

Începând cu ziua de luni, 29 martie, Serviciul Stare Civilă de pe lângă Ministerul Justiţiei, nu va mai elibera acte în regim de urgenţă - timp de o oră. Angajaţii arhivei, de câteva săptămâni, primesc zilnic câte 1000 de cereri şi nu reuşesc să prelucreze decât 400. Anunţul a fost făcut de către ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, în cadrul unei conferinţe de presă vineri, 26 martie, transmite Info-Prim Neo. Ministrul justiţiei spune că cei mai mulţi dintre solicitanţii de acte de stare civilă sunt persoanele care doresc să depună dosarul de redobândire a cetăţeniei române. Oficiile de stare civilă din toată ţara au fost luate cu asalt după ce au fost strecurate zvonuri precum că cele cinci agenţii teritoriale de primire a dosarelor pentru redobândirea cetăţeniei din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Galaţi şi Timişoara vor activa doar până la 31 martie. Alexandru Tănase a respins zvonurile şi a precizat că a primit asigurări de la funcţionarii Ambasadei României la Chişinău că agenţiile din România nu îşi încetează activitatea. Ministrul a spus că a semnat un ordin prin care a dispus să nu să se mai elibereze acte de stare civilă timp de oră. Potrivit lui, după ce tot mai mulţi oameni au început să solicite acest serviciu, ministerului nu-i ajung forţe de muncă pentru a face faţă solicitărilor. Săptămâna trecută doi angajaţi care lucrau în arhiva Ministerului Justiţiei au fost luaţi de ambulanţă şi duşi la spital din cauza suprasolicitării şi condiţiilor rele din încăperea arhivei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.