Sesizarea privind organizarea referendumului odată cu prezidențialele, inadmisibilă

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea cu privire la controlul constituționalității unor prevederi din Codul Electoral referitoare la organizarea referendumului republican și a alegerilor parlamentare sau prezidențiale în aceeași zi. Aceasta fusese depusă de către deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, transmite IPN.

Sesizarea a fost depusă de deputații Vladimir Voronin, Vlad Batrîncea și Diana Caraman, care afirmă că textul „decât dacă se desfășoară în aceeași zi cu alegerile parlamentare sau prezidențiale” din articolul 184 alin. (2) din Codul Electoral vine în contradicție cu teza întâi din același alineat, care stabilește că referendumul republican nu poate avea loc cu 60 de zile înainte și cu 60 de zile după ziua desfășurării alegerilor parlamentare sau prezidențiale. De asemenea, autorii sesizării au susținut că în avizul său din 22 septembrie 2014 Curtea Constituțională a precizat că, dacă desfășurarea unui referendum este interzisă cu 60 de zile înainte și cu 60 de zile după desfășurarea alegerilor, referendumul nu poate avea loc în ziua respectivă.

În jurisprudența sa, Curtea a notat că organizarea și desfășurarea concomitentă a mai multor scrutine reprezintă o practică uzuală în statele europene, existând numeroase exemple relevante. De asemenea, Curtea a menționat că rațiunea organizării în aceeași zi a alegerilor parlamentare și a referendumului ar putea fi determinată de necesitatea reducerii cheltuielilor, iar organizarea unui referendum concomitent cu alegerile poate să conducă la creșterea numărului de participanți la ambele scrutine. Prin urmare, având în vedere această jurisprudență, Curtea a respins argumentul autorilor sesizării care au afirmat existența unei ingerințe în articolul 38 din Constituție.

Autorii sesizării au susținut că prevederile din avizul din 22 septembrie 2014 interzic organizarea concomitentă a referendumului cu alegerile prezidențiale. Curtea a notat că considerentele citate în acel aviz reprezintă o interpretare a textului de lege pe care l-a considerat echivoc și față de care a formulat o adresă în vederea eliminării ambiguităților legale privind posibilitatea comasării alegerilor și referendumului.

Curtea a reținut că ulterior adoptării avizului din 22 septembrie 2014, legislatorul a stabilit în Codul Electoral posibilitatea organizării referendumului și a alegerilor la aceeași dată. De asemenea, Curtea a subliniat raționamentele hotărârii din 14 martie 2019, în care a constatat că organizarea concomitentă a referendumului cu alegerile este posibilă.

Mai mult, Curtea a subliniat că Codul bunelor practici în materie de referendum, revizuit de Comisia de la Veneția la 17-18 iunie 2022, nu exclude posibilitatea desfășurării alegerilor și a referendumului la aceeași dată. Totuși, liniile directoare recomandă să nu se organizeze alegeri și referendumuri în aceeași zi, dacă referendumul vizează instituția care urmează a fi aleasă.

În concluzie, Curtea a reținut caracterul nefondat al criticilor autorilor sesizării, declarând-o inadmisibilă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.