Sheriff şi Dacia se vor întâlni din nou în finala Cupei Moldovei
Sheriff s-a calificat cu emoţii în finala Cupei Moldovei la fotbal. Gruparea tiraspoleană a remizat în returul de la Râbniţa cu Iskra-Stal, scor 1-1, transmite Info-Prim Neo.
Echipa din Râbniţa a început să viseze la prima finală de Cupă din istorie după golul reuşit de Vladimir Kilikevici la finalul primei reprize. Sheriff însă s-a trezit în partea secundă. Presiunea tiraspolenilor a început să crească odată cu trecerea timpului. După mai multe ocazii, golul a venit în cele din urmă în minutul 83. În urma unui corner, atacantul brazilian, Jimmy Franca, a înscris golul egalizator.
Sheriff se califică astfel pentru al treilea an consecutiv în finala Cupei Moldovei. Echipa tiraspoleană o va întâlni în ultimul act al competiţiei, la fel ca şi anul trecut, pe Dacia Chişinău.
„Lupii galbeni” au trecut în dubla manşă de Olimpia Bălţi, scor 5-2. Chişinăuienii s-au impus în deplasare cu 1-0, graţie golului marcat de Victor Bulat.
Finala Cupei Moldovei este programată pe 30 mai, la stadionul Zimbru, notează Info-Prim Neo.
