Sindicatele vor contesta la CC modificarea procedurii de plată a concediilor de boală
Sindicatele vor contesta la Curtea Constituţională (CC) decizia Guvernului de a modifica procedura de plată pentru incapacitate temporară de muncă. Într-un comunicat de presă dat publicităţii, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova se pronunţă categoric împotriva modificărilor operate, în special este vorba de decizia Guvernului, conform căreia prima zi din concediul de boală se plăteşte de către salariat, transmite Info-Prim Neo.
„Noi înţelegem că aceste acţiuni ale autorităţile urmăresc să reducă cheltuielile bugetare, dar nu cu acest preţ!”, a declarat preşedintele CNSM, Oleg Budza. Sindicaliştii vor apela la deputaţii din Parlament pentru a face o sesizare la Curtea Constituţională privind controlul constituţionalităţii acestor modificări.
Pentru a reduce cheltuielile publice în cazurile de incapacitate temporară de muncă, Guvernul a aprobat o hotărâre, intrată în vigoare la 1 iulie curent, potrivit căreia prima zi din concediul medical se plăteşte de salariat, a doua – de angajator, iar următoarele zile – din bugetul asigurărilor sociale de stat. Pentru 2012 modificările operate prevăd achitarea de către angajator a trei zile de concediu de boală a salariatului – a doua, a treia şi a patra, şi abia începând cu a ziua a cincea costurile vor fi finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Se estimează că în urma acestor modificări în 2012 statul va economisi 72,7 milioane lei.
