Tinerii încorporaţi în serviciul militar în termen nu vor fi trimişi în nicio operaţiune militară de menţinere a păcii, a declarat ministrul apărării Vitalie Marinuţă în cadrul unui briefing de astăzi, 21 ianuarie, răspunzând astfel la speculaţii apărute în presă precum că trupe moldoveneşti vor fi detaşate în Afganistan, transmite Info-Prim Neo.
„Decizia privind Detaşarea trupelor în operaţiuni internaţionale nu este prerogativa Ministerului Apărării şi nici a guvernulu. Participarea la operaţiuni internaţionale este luată la nivel politic, de Parlamentul Republicii Moldova. Numai legislativul ţării este în drept să decidă, reişind din interesele statului, când, unde şi în ce măsură vom participa în misiuni internaţionale”, a explicat Vitalie Marinuţa.
În cazul în care se va ajunge la o decizie politică în acest sens, vor fi detaşaţi în astfel de operaţiuni numai militari care îndeplinesc serviciul militar în bază de contract, “profesioniştii care îşi asumă riscul în virtutea meseriei pe care o au”, a subliniat ministrul.
„Moldova doreşte să contribuie alături de alte ţări la securitatea regională şi internaţională în măsura posibilităţilor existente. Odată ce avem intenţia de a deveni parte integrală a Comunităţii Europene, trebuie să susţinem eforturile internaţionale în toate domeniile, inclusiv în domeniul securităţii”, a argumentat Marinuţa.