Statele-membre ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) vor colabora în combaterea crimelor informatice transfrontaliere. Reuniunea miniştrilor justiţiei şi ai afacerilor interne ai statelor-membre SEECP, cu genericul „Protecţia fiinţei umane contra noilor provocări tehnologice”, se desfăşoară joi, 31 octombrie, la Chişinău, transmite Info-Prim Neo.
„De rând cu avantajele pe care le comportă noile tehnologii, acestea reprezintă un teren fertil pentru noi tipuri de infracţiuni. Ignorarea acestui pericol poate avea urmări grave pentru toate statele din regiune”, a declarat în deschiderea reuniunii preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin. Potrivit şefului statului, iniţiativele regionale lansate în cadrul consiliului regional de cooperare în domeniul justiţiei şi afacerilor interne vor consolida procesul de armonizare a practicilor, politicilor şi a legislaţiei, vor îmbunătăţi asistenţa juridică reciprocă în materie civilă şi penală, vor impulsiona reforma sistemului judiciar şi a instituţiilor împuternicite să asigure ordinea de drept în statele participante.
Ministrul justiţiei, Vitalie Pârlog, a declarat că este necesar să fie construită o societate informaţională armonioasă, bazată pe un echilibru între libertatea de exprimare, accesul la informaţie, securitatea persoanelor şi a bunurilor. În acelaşi timp, securitatea tranzacţiilor este absolut indispensabilă dezvoltării comerţului electronic. „Din aceste considerente este imperios să protejăm datele personale şi viaţa privată de curiozitatea altora, fie că aceasta provine de la un subiect particular sau de la o instituţie publică”, a spus ministrul. Potrivit lui Vitalie Pârlog, pentru a preveni şi a combate crimele informaţionale, cum ar fi traficul de fiinţe umane, de bunuri sau de stupefiante, profitând de anonimatul şi spaţiul cibernetic lipsit de frontiere, statul trebuie să adapteze metodele tradiţionale la noile realităţi, să dezvolte şi să intensifice cooperarea internaţională.
Pe parcursul reuniunii, Moldova va semna cu Macedonia Acordul privind readmisia persoanelor cu şedere ilegală, acord similar celui semnat cu Uniunea Europeană la 10 octombrie 2007. „Suntem gata să mergem pe această cale cu toţi colegii noştri din Europa de Sud-Est”, a spus ministrul afacerilor interne Gheorghe Papuc. Fiind semnat acordul strategic de cooperare dintre R. Moldova şi „Europol”, ministrul a exprimat disponibilitatea Moldovei de a semna şi acordul operaţional cu această importantă organizaţie de cooperare poliţienească din Europa.
La finele reuniunii, statele-membre vor adopta Memorandumul privind garanţiile juridice şi judiciare contra tratamentului ilegal al datelor cu caracter personal şi Declaraţia comună privind consolidarea cooperării internaţionale dintre statele-membre ale SEECP în combaterea crimelor informatice transfrontaliere.