Structurile de asistenţă medicală de urgenţă vor fi reorganizate

Centrul Naţional Ştiinţifico - Practic de Medicină Urgentă (CNŞPMU) urmează să fie reorganizat prin absorbţia Staţiei Municipale din Chişinău de Asistenţă Medicală Urgentă. Guvernul a aprobat o decizie în acest sens, transmite Info-Prim Neo. Ministrul sănătăţii, Vladimir Hotineanu, a spus că implementarea acestei decizii va permite să fie eliminate dublările de servicii medicale de asistenţă medicală de urgenţă oferite populaţiei. Pe de altă parte, integrarea asistenţei medicale de urgenţă în cadrul CNŢPMU va asigura o continuitate mai bună dintre serviciile ambulanţă - departamentul de urgenţă - spital şi va contribui la sporirea calităţii asistenţei medicale acordate , datorită managementului coordonat al acestor trei nivele de asistenţă medicală. Totodată, Hotineanu a spus că optimizarea structurii serviciului de asistenţă medicală urgentă se va solda şi cu majorarea eficacităţii Serviciului Aviasan. Acesta va fi integrat în cadrul Spitalului Clinic Republican, deoarece funcţiile şi atribuţiile lui sunt de a acorda asistenţă medicală spitalicească înalt specializată pacienţilor cu urgenţe, internaţi în spitalele din întreaga republică. Integrarea mai este argumentată şi prin faptul că acest spital dispune de cele mai multe profiluri medicale ce realizează consultaţii prin intermediul Serviciului Aviasan. Surse suplimentare financiare pentru asigurarea procesului de reorganizare prin absorbţie nu sunt necesare. Iar personalul medical al Staţiei Municipale de Asistenţă Medicală Urgentă va fi angajat în CNŞPMU reorganizat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.