SUA oferă 12 milioane Republicii Moldova într-un proiect de susţinere a autorităţilor publice locale

Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii au încheiat vineri, 17 septembrie, Acordul de asistenţă pentru proiectul de susţinere a autorităţilor publice locale, în valoare de 12 milioane de dolari SUA. Documentul a fost semnat la Chişinău de către premierul Vlad Filat, ambasadorul american Asif J. Chaudhry şi directorul misiunii regionale USAID pentru Ucraina, Belarus şi Moldova, Janina Jaruzelski, transmite Info-Prim Neo. „Prezentul Acord va susţine reformele planificate în domeniul descentralizării fiscale şi administrative, prin acordarea asistenţei autorităţilor publice locale pentru ca acestea să devină mai eficiente în prestarea serviciilor de calitate populaţiei”, a declarat premierul Vlad Filat. Proiectul este prevăzut pentru o perioada de patru ani. Prima componentă – suport pentru autorităţile publice locale şi reforma de descentralizare, în valoare de 10 milioane de dolari, va oferi asistenţă tehnică şi instruire în vederea consolidării funcţiilor administrative la nivel sub-naţional, inclusiv la elaborarea bugetelor,prestarea serviciilor publice locale, implementarea programelor de dezvoltare. A doua componentă, în valoare de 2 milioane de dolari, va ajuta autorităţile publice locale să planifice şi să aplice măsuri de eficienţă energetică. Ambasadorul Asif J. Chaudhry şi-a exprimat speranţa că proiectul va contribui la îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi infrastructurii în Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.