Tariful la termificare s-a majorat cu aproape 10%, Update
[Update] ANRE a aprobat majorarea tarifului la termificare cu 9,9%, până la 987 lei pentru o gigacalorie. Potrivit unor calcule enunţate în cadrul şedinţei, pentru încălzirea unui apartament cu două camere se consumă de la 1,5 până la 2 gigacalorii timp de o lună, transmite Info-Prim Neo.
− −
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) nu va accepta o majorare a tarifului la termificare în capitală mai mare de 89 de lei, până la 987 de lei pentru o gigacalorie, în condiţiile în care SA „Termocom” solicită un tarif de 1045 lei/Gcal, transmite Info-Prim Neo.
„Termocom”, care cumpără de la CET-uri trei pătrimi din energia termică livrată consumatorilor finali, a prezentat calculele luând în consideraţie majorările de tarif solicitate de cei doi furnizori.
La şedinţa de vineri, 21 octombrie, ANRE a declarat că în cazul CET-urilor nu poate accepta un tarif mai mare de 718,55 lei/Gcal pentru CET 1 şi 587,87 lei/Gcal pentru CET-2, în condiţiile în care solicitările furnizorilor sunt de 768,39 şi, respectiv, 613,35 lei/Gcal.
