Termenul de restituire a impozitului pe venit achitat în plus va fi 1 aprilie – pentru
cererile depuse în mod electronic şi 1 iunie – pentru cererile pe suport de hârtie, transmite IPN cu referire la proiectul politicii fiscale şi vamale pentru 2017, propus pentru consultări publice. În prezent termenul de examinare a cererilor, indiferent de forma de prezentare, este 1 aprilie, transmite IPN.
Necesitatea acestei modificări este explicată de Ministerul Finanţelor prin faptul că efectuarea restituirii începând cu 1 aprilie, pentru anul precedent, implică costuri suplimentare pentru contribuabili, întrucât ei trebuie să piardă mult timp pentru a obţine documentele ce confirmă veniturile obţinute. Iar pentru autorităţile fiscale există riscul estimării incorecte a sumei posibile restituirii.
Ministerul Finanţelor mai precizează că practica a demonstrat că perioada de procesare a celor 189 de mii de declaraţii (numărul mediu de declaraţii recepţionate de la contribuabilii persoane fizice) se încheie către finele lunii mai.