Mai multe adrese din capitală au fost deconectate de la apă caldă menajeră în regim avariat din cauza unor lucrări de reparaţie la reţeau magistrală. SA „Termocom” continuă să efectueze lucrările de remediere a defecţiunilor, scurgerilor survenite în procesul de reluare a asigurării cu apă caldă menajeră a consumatorilor şi dă asigurări că acestea vor fi reconectate cât mai curând, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă de al furnizorului, astăzi, 14 august, în regim avariat, au fost deconectate 153 de blocuri locative din străzile Alba Iulia, Belinski, Neculce, N. Costin, Paris, Suceviţa, O. Ghibu, L. Deleanu şi perimetrul cuprins între străzile Puşkin, Albişoara şi Mihai Viteazul, executându-se lucrări de reparaţie la reţeaua magistrală.
Către ora 17.00 urma a fi reluată asigurarea cu apă caldă menajeră a consumatorilor din 30 blocuri locative aflate în perimetrul străzilor Puşkin, Albişoara şi strada Mihai Viteazul, iar către ora 21.00 apa caldă menajeră va reveni în robinetele tuturor consumatorilor deconectaţi astăzi.
Totodată, după efectuarea lucrărilor de reparaţie capitală, mâine, 15 august, va fi reluată asigurarea cu apă caldă menajeră în blocurile locative din străzile N. Milescu-Spătaru, Albişoara, Independenţei, Alba Iulia şi Teodorovici, aflate în deconectare. Din 25 august apa caldă va reveni şi în robinetele consumatorilor din blocurile locative din străzile – Buiucani, Alexăndrescu, Vasile Lupu, Piaţa Unirii, Cornului, Valea Dicescu, Hânceşti, Ialoveni, Sarmizegetusa şi Calea Ieşilor.
Furnizorul regretă disconfortul creat şi dă asigurări că depune maximum de efort pentru a remedia problemele tehnice.