Toate persoanele implicate în scheme imobiliare vor fi deferite justiției, cu transmiterea materialelor în Procuratură. „Cine și-a bătut joc de banul public va merge pe mâna legii”. Declarația aparține candidatului Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr la funcția de primar al capitalei, Andrei Năstase, transmite IPN.
„Să fie clar și foarte limpede. Vom analiza minuțios toate operațiunile cu imobile publice din capitală sub aspectul recuperării obligatorii a prejudiciului pentru bugetul municipal. Ca să fiu și mai clar – cine a furat din banul public va merge la pușcărie, iar regulile din Primăria Chișinău se vor schimba cu atât de multă fermitate, încât cei care astăzi taie frunză la câini pe banii oamenilor vor fi eliminați”, a declarat candidatul PPPDA într-o conferință de presă, susținută lângă terenul aferent unei grădinițe, cu o suprafață de 0,914 ha, care a fost privatizat doar cu 297 de mii de lei de filiala unei instituții private de învățământ din Rusia. Ulterior, terenul a fost revândut la un preț mult mai mare și i s-a schimbat destinația în teren pentru construcții.
Andrei Năstase a mai spus că Primăria nu a verificat toată istoria privatizării sub aspectul restricției privind neadmiterea schimbării destinației și nici nu a pus întrebarea despre prejudiciul adus bugetului municipal la diferența dintre prețul normativ și cel comercial, la care a fost înstrăinat recent terenul în cauză.
Vicepreședintele PPPDA, Alexandru Slusari, a menționat că la nivelul administrației municipale nu s-a întreprins absolut nimic pentru eliminarea practicilor defectuoase, care prejudiciază bugetul municipal în proporții foarte mari.
