Trei preşedinţi ai centrelor de BAC au fost demişi
Trei preşedinţi ai centrelor de bacalaureat şi un preşedinte al Comisiei raionale de examene au fost demişi. Decizia a fost luată luni, 11 iunie, în cadrul unei şedinţe cu responsabilii de organizarea şi desfăşurarea sesiunii de examene 2012, convocate la Ministerul Educaţiei, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă de la Ministerul Educaţiei, a fost demis preşedintele Centrului de Bacalaureat „Vasile Lupu” din capitală, preşedintele Centrului de Bacalaureat Liceul „Traian” din municipiul Chişinău şi preşedintele Centrului de Bacalaureat „Pan Halippa” de la Edineţ. De asemenea, a fost eliberat din funcţie preşedintele Comisiei raionale de Examene Sângerei.
Toate demisiile s-au produs în urma constatării abaterilor grave de la Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenelor de absolvire a treptelor de şcolarizare, sesiunea 2012.
