Trei tineri răniţi în accidente de circulaţie
Un student din capitală a ajuns la spital cu traumatisme grave după ce a fost izbit violent de un Mercedes, la intersecţia străzilor Ismail cu Bucureşti, transmite Info-Prim Neo.
Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Eufalia Negreaţă, a comunicat că tânărul de 25 de ani a fost internat la Spitalul de Urgenţă cu traumatism cranio-cerebral şi contuzie cerebrală.
Un alt tânăr, de 20 de ani, a fost dus la acelaşi spital cu traumă cranio-cerebrală şi plagă contuză a feţei, după ce a fost lovit de un Rover la intersecţia bulevardului Ştefan cel Mare cu strada Bănulescu-Bodoni.
Aproape de ora 1.00, pe strada Aldea-Teodorovici, s-a izbit într-un copac un automobil Mercedes, condus de un tânăr de 24 de ani. Şoferul avea un comportament neadecvat, spun medicii. Urmează poliţia să stabilească dacă tânărul se afla sau nu sub influenţa alcoolului sau a substanţelor narcotice.
Miercuri, 6 octombrie, echipajele de la Urgenţă din capitală au răspuns la 614 solicitări, înregistrând 47 de cazuri de infecţii virale acute, 53 de cazuri de traumatisme, 5 ictusuri cerebrale, un infarct miocardic şi 24 de naşteri.
