Trofeul “Faces of Friends” 2009 a revenit reprezentantei din Ucraina, Leniye Izmailova, cea care la ediţia trecută a fost în calitate de invitată specială a festivalului. Ea a plecat acasă cu 1000 de euro, transmite Info-Prim Neo.
Premiul I şi suma de 700 de euro au mers tot în Ucraina, la Alisa Cosenco. Reprezentantul Moldovei, Victor Bălan, a urcat pe locul II şi s-a ales cu 500 de euro. 300 de euro, respectiv locul III, au revenit reprezentantei Rusiei, Asila.
Celorlalţi participanţi le-au fost înmânate diplome de laureat şi de participare. Partenerul general al festivalului, compania “Orange Moldova”, reprezentată de Jerome Poulain, a oferit un premiu special Irinei Tarasiuk: un notebook şi un modem pentru internet.
Ultima zi de festival a fost încheiată de către câteva trupe autohtone: Unbreakable, Single Point, Zdob şi Zdub şi interpreta Olya Tira. Chiar dacă la Cahul, la un moment dat, începuse ploaia, acest lucru nu a speriat mulţimea. Publicul a rămas la concertul zdubilor care s-a încheiat exact la miezul nopţii.