Circa 800 de cetăţeni ucraineni care locuiesc pe teritoriul Republica Moldova au ieşit la vot pentru alegerea preşedintelui Ucrainei. Aceştia spun că au votat pentru pace, linişte şi unitate. La alegeri au participat şi cetăţenii ucraineni care locuiesc pe teritoriul regiunii transnistrene, transmite IPN.
Pe teritoriul Republicii Moldova au fost deschise două secţii de votare, una la Chişinău şi alta la Bălţi, de la 8 dimineaţa până la ora 20.00. Autorităţile electorale au spus că rata participării la vot a fost una modestă, în comparaţie cu scrutinele precedente. Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Ucrainei, alegerile s-au desfăşurat organizat, în conformitate cu normele legislaţiei ucrainene. De asemenea, la secţiile de votare, în ziua alegerilor, nu s-au înregistrat incidente sau situaţii excepţionale.
Oamenii care s-au prezentat la vot au spus că au mari aşteptări de la viitorul preşedinte, care trebuie să pună capăt haosului din Ucraina şi va aduce pacea în ţară. La urne s-a prezentat şi ambasadorul Ucrainei, Serhii Pyrozhkov. Acesta a spus că a votat pentru un viitor democratic al ţării sale, pentru ca în Ucraina să se instaureze pacea, să fie rezolvată cât mai curând criza politică, să fie o guvernare legală, ca Ucraina să poată să-şi aleagă liniştit viitorul şi să desfăşoare reforme.
Pe teritoriul Republicii Moldova sunt peste 56 de mii de cetăţeni ucraineni, 90% dintre care locuiesc în regiunea transnistreană a ţării.
Potrivit Exit-Poll-ului din Ucraina, Petro Poroşenko, este favoritul pentru fotoliul de preşedinte, acumulând 56% din sufragii.
În unele regiuni din Ucraina, separatiştii au interzis deschiderea secţiilor de votare.
