Un bărbat a fost condamnat pentru omorul unui grănicer transnistrean

Bărbatul care, în septembrie 2011, a tras dintr-o armă de foc în doi grăniceri transnistreni, a fost condamnat la detenţie pe viaţă. Unul dintre grăniceri a fost rănit mortal, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, pe 5 septembrie 2011, un locuitor al satului Pârâta, a încercat să ajungă în regiunea transnistreană ocolind punctele de control. Fiind depistat de grăniceri în regiunea satului Dubovo, acesta a tras câteva focuri dintr-un pistol tip „Tokarev” în direcţia lor. Ca rezultat, unul dintre grăniceri a decedat pe loc, iar altul a fost grav rănit.

După săvârşirea crimei, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a fost dat în urmărire, iar în decembrie 2011 a fost reţinut în sudul republicii.

Recent, prin sentinţa Judecătoriei Dubăsari, inculpatul a fost condamnat la detenţie pe viaţă pentru comiterea omorului intenţionat, tentativei de omor, trecerea ilegală a frontierei de stat şi purtarea ilegală a armei de foc. Sentinţa este cu drept de atac.

De notat, într-un alt caz, 1 ianuarie 2012, un tânăr moldovean a fost rănit mortal de către un pacificator rus din regiunea transnistreană. Militarul a fugit în Rusia, fără să fie judecat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.