În curtea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență urmează să fie edificat un bloc locativ, iar 47 de apartamente vor fi acordate angajaților instituției. Lucrările au fost lansate sâmbătă, 21 aprilie, iar în cadrul ceremoniei, antreprenorul-constructor a oferit cheile la șapte apartamente din fondul locativ pe care îl deține deja în Chişinău pentru șapte familii de pompieri, transmite IPN.
Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip a declarat că în prezent se pregătește etapa a doua a proiectului „Prima Casă” care va fi orientată către funcționarii de stat, inclusiv salvatori şi pompieri. Potrivit premierului, pe lângă faptul că statul va garanta 50% din creditul obținut de la bancă, va achita 50% din costul locuinței. „Noi încercăm să rezolvăm problemele majore prin pași mărunți, dar absolut esențiali”, a spus Pavel Filip.
Ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan, a spus că peste 400 de angajați ai IGSU din Chişinău nu dispun de spațiu locativ, iar această problemă se încearcă să fie remediată treptat de către autorități. Potrivit ministrului, evenimentul de azi este un început care demonstrează că statul are grijă de oamenii care își servesc patria. În opinia sa, faptul că salvatorii sunt primii în privința cărora se încearcă să fie rezolvată problema lipsei spațiului locativ, este datorită faptului că ei sunt primii care intervin în toate situațiile de urgenţă.
Șeful IGSU, Mihai Harabagiu, a declarat că asigurarea cu locuințe este o mare problemă a angajaților IGSU. Potrivit lui, construcția blocului de locuințe este un proiect absolut necesar. Șeful IGSU a mai spus că a fost identificate alte două terenuri pentru construcția blocurilor de locuit. „Este un prim pas pe care l-am trecut cu succes”, a spus Mihai Harabagiu.
Blocul locativ cu 12 etaje este construit în cadrul unui parteneriat public- privat. Acesta urmează să fie dat în exploatare peste un an şi jumătate.
