Centrul Tekwill de Excelenţă în domeniul TIC va fi gazda primului laborator de inovaţii în afaceri, lansat de PNUD la Chișinău. În cadrul laboratorului, mentori internaţionali vor oferi instruire şi consultanţă pentru utilizarea inovaţiilor în business, dar şi cofinanţare directă pentru proiectele de colaborare între întreprinderile mici şi mijlocii.
Managerul de proiect, Dumitru Vasilescu, spune că în cadrul laboratorului de inovaţii în afaceri vor fi puse în practică soluţii absolut noi pentru constrângerile intersectoriale în dezvoltarea afacerilor în diferite domenii, inclusiv şi în domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicare. Laboratorul îşi propune să găsească soluţii inovatoare, prin colaborare, pentru probleme şi provocări sectoriale şi intersectoriale.
Potrivit specialistului în comunicare PNUD, Laura Bohanţova, la etapa actuală nu se cunoaşte câte granturi vor fi oferite. Numărul acestora depinde de cât de bune vor fi propunerile. „Pot fi 5, pot fi 10 sau 50. Bugetul este flexibil. Perioada grantului, coincide cu perioada implementării”, a specificat Laura Bohanţova pentru IPN.
Laboratorul PNUD de inovaţii în afaceri, a fost creat în cadrul proiectului „Dezvoltarea afacerilor inovatoare pentru o creştere economică locală durabilă”. Proiectul se desfăşoară în perioada 2014-2017 şi are un buget total de peste un milion și jumătate de dolari. Proiectul este finanţat de Guvernul Norvegiei şi cofinanţat de Guvernul României pentru promovarea inovării în sectorul agriculturii performante, precum şi susţinut de alţi donatori din sectorul privat, pentru componente specifice.
