Un poliţist din Nisporeni va fi judecat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu

Un colaborator de poliţie din Nisporeni este învinuit de depăşirea atribuţiilor acordate prin lege – acţiuni însoţite de aplicarea violenţei şi înjosirea unui tânăr. Procuratura raionului Nisporeni a deferit justiţiei cauza penală a poliţistului, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în luna octombrie 2011, sub pretextul chestionării despre o presupusă maltratare a bunelului său, poliţistul a vizitat victima în unitatea militară în care aceasta îşi îndeplinea serviciul militar. Profitând de faptul că la punctul de control al unităţii nu se mai afla nimeni, omul legii l-a intimidat psihologic şi l-a agresat fizic pe tânăr. În luna noiembrie 2011, acelaşi colaborator de poliţie a oprit un microbuz de rută, în care călătorea tânărul maltratat anterior. După ce l-a dat jos din transport, poliţistul a escortat victima în incinta Comisariatului raional de poliţie Nisporeni, unde l-a impus să-şi scoată centura şi şireturile de la încălţăminte, după care l-a ţinut încătuşat preţ de jumătate de oră de o uşă metalică. Procurorii menţionează că în ambele cazuri colaboratorul de poliţie nu a avut împuternici legale de a efectua acţiuni cu participarea tânărului respectiv. În cadrul acţiunilor de urmărire penală poliţistul a depus cerere şi a fost eliberat din funcţie. Dacă va fi recunoscut vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 6 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.