Un vicepreşedinte de comisie anunţă concurs, celălalt în declară ilegal
Vicepreşedintele Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a Parlamentului, deputatul comunist Alexandr Petkov, consideră ilegal concursul anunţat pentru ocuparea celor 3 funcţii vacante de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
„Ceea ce a fost anunţat că ar fi un concurs nu este decât un concurs al doamnei Corina Fusu (de asemenea vicepreşedinte al Comisiei – n.r.). Toate depunerile respective (dosarele depuse) sunt ilegale, la fel ca şi acest concurs”, a declarat Alexandr Petkov pentru Info-Prim Neo.
Potrivit deputatului, Comisia cultură şi Comisia juridică, numiri şi imunităţi urmează să se convoace într-o şedinţă comună la care să decidă anunţarea concursului. Aceasta ar putea să se întâmple miercurea viitoare, pe 23 februarie.
Alexandr Petkov susţine că persoanele care deja şi-au depus dosarele vor trebui să o facă a doua oară. „Avizul a fost făcut ilegal de către Corina Fusu în numele Comisiei. Comisia nici nu s-a întrunit măcar”, a spus vicepreşedintele acesteia.
Corina Fusu a declarat pentru Info-Prim Neo că la concurs s-au înscris 21 de persoane. Dosarele au putut fi depuse în perioada 17 ianuarie – 18 februarie.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului are 9 membri, desemnaţi de Parlamentul Republicii Moldova pentru un mandat de 6 ani.
