Veteranii protestează în faţa Reşedinţei de stat de la Condriţa

Zeci de veterani protestează în faţa reşedinţei de stat de la Condriţa, unde, acum câteva zile, a avut loc întâlnirea dintre preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

„Trădător de ţară”, „Dodon la puşcărie”, „Iuda” – sunt mesajele de pe pancartele protestatarilor, transmite IPN.

Anatol Macovei, unul dintre veteranii prezenţi la protest, a calificat întâlnirea dintre cei doi ,,o sfidare pentru veterani”. ,,Îndemnul meu este următorul: Deşteptaţi-vă, ieşiţi cu toţii! Trebuie să scăpăm de această râie, să facem altă ţară, să trăim altfel. Avem această posibilitate şi nu trebuie să o ratăm, de aceea vă îndemn pe toţi la unitate, organizare maximă şi pronunţare împotriva tuturor fărădelegilor pe care le comite acest prăpădit şi toţi aliaţii lui”, a îndemnat veteranul.

Mama acestuia, Macovei Ana, s-a arătat indignată de atitudinea autorităţilor în legătură cu veteranii. ,,Eu am trecut prin chinuri, trăiri grele. El lupta la război, dar eu luptam acasă. Numai cei care nu au trecut prin asta nu ştiu ce înseamnă războiul din Transnistria. Şi după toate câte au făcut, au ajuns să fie tăvăliţi pe şosea de poliţie şi Dodon, să fie călcaţi cu ciubota pe gât!”, a spus femeia.

Alt protestatar a spus că ei, veteranii, au fost cei care au luptat pentru ţară şi tot ei sunt cei care vor sta în continuare la straja ei. „Noi vom lua din nou arma în mână dacă va trebui şi vom lupta pentru această ţară, pentru acest pământ, pentru viitorul copiilor noştri plecaţi de acasă, pentru viitorul strănepoţilor noştri care încă nu s-au născut. Noi avem o palmă de pământ, noi nu avem unde ne retrage, noi nu avem ce ceda!”, a strigat protestatarul.

„Mă adresez către popor: am fost trădaţi când stăteam cu arma în mână în 1992. Nu numai că nu ni se aduceau muniţii şi cartuşe pe poziţii, dar şi prin ciocnirea bocalelor de şampanie la Moscova! Suntem şi acum vânduţi, nu numai cu depunerea florilor la cei duşmani ce au împuşcat, au violat, au distrus mica şi frumoasa ţară cum este Moldova, suntem vânduţi şi azi, prin faptul că Iuda dodonească a recunoscut că nu el este preşedinte, dar Krasnoselski şi l-a primit cu onoare şi cinste aici la Condriţa”, a spus un alt protestatar.

Întâlnirea dintre liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski şi președintele Igor Dodon, a avut loc marţi, 28 iulie, la Reședința de la Condrița. În cadrul întrevederii s-a discutat implementarea pachetului „Berlin-Plus”. De asemenea, a fost făcut un schimb de opinii cu privire la problemele care au apărut în ultimele luni urmare a răspândirii virusului COVID-19. S-a discutat despre anularea posturilor sanitare din Zona de Securitate, unele acțiuni pentru asigurarea liberei circulații, precum și pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.


Veteranii şi opoziţia au criticat faptul că preşedintele Igor Dodon, l-a tratat de la egal la egal pe liderul de la Tiraspol, pe care l-a numit „preşedinte”. Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr a depus, în acest sens, un denunţ la Procuratura Generală.

 



 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.