„Violenţa în familie este tolerată în R. Moldova, fiind alimentată de stereotipuri şi de sentimentul de ruşine al victimei”, a declarat Olga Ojog, avocat al Asociaţiei Obşteşti „Refugiu Casa Mărioarei” (Casa M) la prezentarea rezultatelor finale ale proiectului de asistenţă juridică pentru victimele violenţei în familie. Potrivit statisticii colectate de proiect, violenţa domestică apare la etapa iniţială, în primii cinci ani de căsătorie. Potrivit specialiştilor care au lucrat la proiect, violenţa domestică în R. Moldova este la un nivel ridicat, iar la nivel legal violenţa domestică abia începe să fie studiată, notează Info-Prim Neo.
Casa M a implementat proiectul de asistenţă juridică oferită persoanelor expuse violenţei domestice timp de 2 ani. Conform avocatului Olga Ojog, în baza proiectului au fost asistate 721 de victime ale violenţei în familie de pe întreg teritoriul ţării, dintre care 350 din mediul rural şi 371 din mediul urban. Pe parcursul acestei perioade, angajaţii Casa M au reprezentat clienţi în 231 de şedinţe de judecată. Majoritatea victimelor au vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.
Conform rezultatelor proiectului, pe parcursul perioadei de implementare au fost înregistrate 541 de cazuri juridice, însă dor 180 de victime au depus plângeri. „Chiar dacă aceste femei depun plângeri, şi le retrag, într-un final, din cauza ruşinei, a fricii, dar şi din cauza că tot ele achită amenda pentru agresor”, a explicat Olga Ojog. „O soluţie ar fi poate ca agresorii domestici să muncească în folosul societăţii”, sugereaază avocatul.
În septembrie 2008, a fost adoptată Legea cu privire la violenţa domestică, ea având ca scop protejarea victimelor în faţa agresorului. „Însă, de la această dată, a fost eliberată doar o singură ordonanţa de protecţie, îtr-un caz din Anenii Noi, în celelalte cazuri judecătorii nu eliberează ordonanţe de protecţie din considerentul că legea este încă nouă”, menţionează Nadejda Macari, avocat de la Asociaţia Avocaţilor Americani.
Ordonanţa de protecţie se emite pentru un termen maxim de trei luni, însă poate fi prelungită, dacă agresorul, adică persoana care comite acte de violenţă în familie sau concubinaj, încalcă măcar una dintre restricţiile impuse. De asemenea, ordonanţa poate fi eliberată numai pe o zi sau câteva zile, spune Nadejda Macari. „De aceea trebuie de lucrat mult pentru ca legea antiviolenţă să aducă rezultate”.
Pe parcursul proiectului, Casa M a instruit femei şi copii, potenţiale victime ale violenţei în familie, cu privire la drepturile lor, modul de exercitare a acestor drepturi, prin intermediul a 6 seminare desfăşurate la Chişinău şi 7 seminare în raioanele republicii.