Vlad Filat şi Pavel Filip apără solidar activele statului

Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (MTIC) vine cu unele explicaţii referitor la litigiul, care poate afecta grav întreprinderea de stat Registru, notează Info-Prim Neo cu referire un comunicat al Ministerului. Potrivit comunicatului, litigiul a pornit de la un Acord de leasing privind furnizarea echipamentului şi tehnologiilor speciale, semnat la 29 aprilie 1996 între Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi Compania Intercomsoft LTD (Irlanda). Acordul a fost întrerupt în 2006, după care, până în 2010, între Intercomsoft Ltd. si Republica Moldova, au avut loc mai multe procese de judecată în instantele din străinătate. La 5 noiembrie 2010, MTIC a solicitat recuperarea cheltuielilor de asistenţă juridică suportate în litigiu şi a depus acţiune la Judecătoria Economică a Republicii Moldova. Drept răspuns, la 24 noiembrie 2010 Intercomsoft a înaintat cerere reconvenţională în legătură cu încetarea Acordului din 1996. Acţiunea de baza MTIC a fost respinsă, iar cea reconvenţională a fost admisă şi s-a dispus încasarea sumei de peste 71 mln de dolari din contul MTIC şi Ministerul Economiei în favoarea companiilor Intercomsoft şi consultantului sau Andimit. Hotarârea respectiva a fost atacată la Curtea de Apel Economică. La 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Economică a modificat decizia primei instanţe, dar a dispus, totuşi, încasarea a 41 mln 499 221 dolari din contul ÎS CRIS Registru în beneficiul Intercomsoft si Andimit. MTIC şi ÎS Registru au contestat decizia la Curtea Supremă de Justiţie. Ministrul Pavel Filip a informat organele de drept competente şi autorităţile statului despre hotărârile emise şi a solicitat implicarea pentru a verifica dacă pretenţiile de urmărire a patrimoniului public pot face parte dintr-o schema frauduloasă, cu implicarea factorilor de decizie din structurile administrative şi instanţele judecătoreşti. Prim-ministrul Vlad Filat a dispus crearea unui grup de lucru ad-hoc în vederea identificării soluţiilor pentru protejarea intereselor patrimoniale ale statului şi, dacă va fi cazul, atragerii la răspundere a persoanelor antrenate în scenariul fraudulos, se arată în comunicatul Ministerului Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.