Liderul PCRM spune că nu va participa la masa rotundă organizată la iniţiativa preşedintelui interimar, Marian Lupu. Vladimir Voronin a declarat că, mai întâi de toate, Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie se se lămurească pe ce cale porneşte, transmite Info-Prim Neo.
„Ei singuri trebuie să se lămurească ce vor. Nu voi mai merge la nicio masă rotundă. Eu în 2009 umblam pe la fiecare şi îi chemam şi la masă rotundă, şi la negocieri, le ofeream şi funcţii, dar ei nu au acceptat. De ce noi acum trebuie să mergem?”, a declarat liderul comunist.
Vladimir Voronin a mai spus că o condiţie a PCRM este să fie revăzută partajarea funcţiilor. „Noi le propuneam şi funcţie la Curtea de Conturi, şi funcţii la Serviciul de Informaţii şi Securitate, şi alte funcţii importante”, a declarat Vladimir Voronin, făcând aluzie că acum guvernarea actuală ar trebui să vină cu propuneri pentru opoziţie. „Nu suntem cerşetori ca să umblăm cu cerşitul”, a spus Vladimir Voronin.
Marian Lupu a invitat partidele parlamentare să participe la o masă rotundă pentru a discuta cum poate fi depăşită criza politică. Masa rotundă va avea loc pe 30 septembrie, ora 17.00, sau 1 octombrie, ora 13.00.