Zeci de hectare de mirişte sunt cuprinse de flăcări

Pompierii bat alarma: timp de 24 de ore zeci de hectare de mirişte au fost cuprinse de flăcări. Luni şi în noaptea spre marţi a fost nevoie de 63 de intervenţii. Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu, a declarat pentru Info-Prim Neo că incendiile de vegetaţie s-au extins în toate raioanele ţării, iar cele mai multe au fost înregistrate în municipiul Chişinău, unde au cuprins circa 32 de hectare, transmite Info-Prim Neo. În cele mai multe cazuri focul este aprins chiar de către oamenii care vor să scape de mirişte pentru a-şi prelucra pământul. Aceştia însă nu conştientizează pericolul extinderii incendiilor. Pompierii fac apel către cetăţeni să nu dea foc la iarba uscată, deoarece aceasta arde foarte repede, iar când suflă vântul focul se extinde uşor pe porţiuni mari. Pentru fiecare intervenţie se cheltuiesc resurse financiare. De asemenea, dacă autospecialele sunt implicate la lichidarea incendiilor de vegetaţie, se poate întâmpla ca, în cazul unui incendiu grav în fondul locativ, la unitatea de gardă să nu fie nicio autospecială.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.