Ziarele dau prioritate ştirilor şocante despre violenţă şi trafic, raport
Ziarele dau prioritate ştirilor şocante despre violenţa în familie şi traficul de fiinţe umane. Cazurile de omor în familie, violenţă sexuală şi fizică asupra copiilor, dar şi cele de trafic sunt prezentate prin prisma senzaţionalului, cu titluri ce urmăresc să şocheze cititorii, arată un raport de monitorizare prezentat la Clubul Jurnaliştilor de Investigaţie, transmite Info-Prim Neo.
Redactorul-coordonator al Centrului de Investigaţii Jurnalistice (CIN), Natalia Porubin, a declarat că monitorizarea a fost efectuată în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie ale anului curent. Au fost monitorizate 18 ziare care au publicat în total 299 de materiale la tema migraţiei, violenţei în familie şi traficului de fiinţe umane.
Cele mai multe materiale – 141 se referă la migraţie. Alte 95 de materiale reflectă problema violenţei în familie, iar 63 – traficul de persoane. Natalia Porubin a menţionat că în mai multe cazuri a fost divulgată identitatea copiilor-victime ale violenţei în familie, fiindu-le astfel prejudiciate drepturile şi demnitatea.
Rezultatele monitorizării au arătat că majoritatea articolelor se bazează pe o singură sursă de informare, de regulă, oficială, ziariştii prezentând astfel opinia organelor de drept în defavoarea opiniei victimelor şi suspecţilor. Relatând despre aceste fenomene majoritatea ziarelor s-au rezumat în a oferi detalii despre circumstanţele crimelor, fără a analiza cazurile într-un context mai larg. În cazul relatărilor despre trafic de fiinţe umane se profilează tendinţa de a prezenta acest fenomen ca fiind unul profitabil, în multe materiale la temă fiind nelipsite informaţiile despre profitul traficantului.
Autorii raportului recomandă jurnaliştilor să dea dovadă de o atitudine responsabilă şi profesionistă în abordarea subiectelor despre violenţă în familie, traficul de persoane şi migraţie. Editorii şi reporterii ar trebui să protejeze identitatea victimelor violenţei în familie şi a traficului de persoane, precum şi a datelor care pot conduce la identificarea lor – localitate, vârstă, grad de rudenie şi alte detalii relevante. Ziariştii ar trebui să renunţe la abordările înguste ale subiectelor despre trafic şi violenţă în favoarea unei analize detaliate şi profunde a acestor fenomene.
Raportul de monitorizare mass-media a fost elaborat cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în cadrul Programului de parteneriat între mass-media, societatea civilă şi instituţiile publice în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, care face parte din proiectul „Prevenirea corupţiei şi impunităţii în lupta împotriva traficului prin abilitarea mass-media şi încurajarea cooperării între societatea civilă şi organele de drept”, finanţat de Departamentul de Stat al SUA.